“Reșița este furnalul și furnalul o să fie Reșița întotdeauna. Nu se pot rupe.”

Helmuth Krubl (fost electrician la furnal)

Istoria și dezvoltarea Reșiței e sinonimă cu istoria industriei înBanat, iar acea istorie începe cu furnalele. Adevăratul motor alcreșterii Reșiței din sat în oraș a fost când autoritățile imperialeaustriece au decis să închidă furnalele de la Bocșa și să mute treptatactivitatea la Reșița. Magnetul care a atras oameni de prin țară șiimperiu a fost aprinderea primelor 2 furnale- „Franziskus” și „Josephus”– în 1771. Furnalele cer mână de lucru, infrastructură, locuințe, șitoate celelalte lucruri care dau forma unui loc în care poți sătrăiești...ca să muncești.

De la câteva familii de tăietori de lemne și cărbunari, în a doua jumătate a secolului 18 au ajuns să fie atrași muncitori calificați din Oravița, Sasca, și Biserica Albă. În primă fază vin la Reșița familii din Bocșa și Dognecea, de la uzinele care se închid. Vin și muncitori forestieri și cărbunari originari din Valahia Mică, numiți „bufeni”, care lucrau încă din 1757 în apropierea satului Reșița. Apoi au venit colonii de muncitori din Austria Superioară, Steiermark, Salzkammergut, Carintia, Ungaria de Nord, Boemia și Moravia. În 1846 se stabilesc la Reșița 200 de slovaci, majoritatea muncitori necalificați însoțiți de familie, iar câțiva ani mai târziu vin 170 de mineri și siderurgiști cehi, tot împreună cu familiile lor. În toată regiunea Banatului montan sosesc grupuri de siderurgiști din Silezia.

Pas cu pas, în 100 de ani de la aprinderea furnalelor, Reșița (Montană și Română) crește de la de la câteva zeci de familii la 7.500 de locuitori, marea majoritate germani și români. De la o modernizare la alta, de la extindere la extindere, în perioada interbelică Reșița capătă statutul de oraș (cu o populație de 20.000 de oameni în 1929). Valurile de migrație care au început în 1770 au continuat până după 1970, când Reșița este unul dintre cele mai importante centre industriale din România, cu peste 100.000 de locuitori. Furnalele au catalizat creșterea unei societăți multiculturale a cărei identitate și dezvoltare e strâns legată de siderurgie și metalurgie.

“Mama s-a născut la Bratislava, pe atunci Pressburg, în perioada Imperiului Austro-Ungar. Tatăl ei era german de la Dognecea ai căror părinți veniseră acolo pe vremea Mariei Tereza, când a început și construirea furnalelor. Atunci au fost aduși și mineri, și muncitori, pe care i-a colonizat în toată zona asta muntoasă. Tatăl ei, bunicul meu, a plecat în Primul Război Mondial și a rămas la Bratislava, unde s-a căsătorit și a avut cinci copii. Prin‘33, în perioada crizei economice mondiale, s-a întors însă la Dognecea, unde avea casă. Mama avea atunci 18 ani atunci și nu știa niciun cuvânt în română.”

Mariana Chirilovici - operatoare la Centrul de Calcul CSR, fiica furnalistului Dumitru Gropșan

„Am un arbore genealogic…Un Protocsil a venit încoace în 1746 la furnale la Dognecea. Acum eu sunt a 5-a, a 6-a generație care a lucrat pentru combinat, sub diferite forme.”

Norbert Protocsil - furnalist, fost director CSR