Tranziție economică, criză tehnologică

Capacitatea de producție a CSR spre finalul perioadei comunistă era bazată pe producția de oțel folosind furnalele și plecând de la minereuri de fier din import, resursele locale fiind epuizate. Tehnologia furnalului era energofagă și foarte poluantă. Localizarea Reșiței departe de resurse de subsol alternative sau căi de comunicație navală pentru import facil, a făcut ca acest sistem productiv să devină nesustenabilă economic, chiar și de dinainte de 1989. Astfel, siderurgia reșițeană a făcut tranziția de la producția de oțel din minereu de fier -siderurgia primară - către oțel produs prin reciclarea fierului vechi, așa numita siderurgie secundară.

„În Europa și America nu mai existau astfel de oțelării cu un consum atât de mare de energie, care lucrau în pierdere. S-au închis și furnalele tot din cauză că consumau mult. S-a deschis piața și trebuia să vinzi marfa, dar și prețul care putea fi obținut pe oțel - care la un moment dat nici nu mai era așa de calitate - nu mai puteai să ții ritmul fără o modernizare.

Atunci varianta reciclarea zic că a fost foarte bună și asta a salvat combinatul Siderurgic din Reșița.”

Matei Mircioane (sindicalist)

Manifestare la închiderea furnalului nr. 1 | Sursă: Aurel Săndulescu, 1991 sau 1992

Prima privatizare și suspendarea activității

Uzinele reșițene au fost evaluate și, spre supărarea tuturor, prim-ministrul la vremea actuală a declarat că acestea sunt doar un morman de fier vechi. A urmat o privatizare controversată și grăbită care a rezultat în una dintre cele mai mari greve din perioada post-decembristă. Noii proprietari americani nu au avut banii pentru investițiile de modernizare necesare, au oprit producția, și au început să taie din halele vechi. A urmat o perioadă neagră, fără salarii, în care mulți reșițeni au supraviețuit cu mic negoț cu țările vecine, munca la negru, dependență de ajutoare sociale și exploatarea fierului vechi. Dar a început și o revoltă.

”Oamenii erau niște super profesioniști aici, dar tehnologiile ar fi trebuit schimbate. Ei, pentru asta însă aveam nevoie de o investiție de 35 de milioane de dolari care puteau fi asigurate pe un credit care era pus la dispoziție de guvernul spaniol, dar care trebuia garantat de către statul român. Ori statul român nu și-a asumat garanția respectivă. Și atunci am decis să facem o acțiune solidă în care să le forțăm mâna, pe un lobby făcut de noi de sindicate.”

Marian Apostol (sindicalist)

Deșarjare la furnal, ultima șarjă | Sursă: Aurel Săndulescu, 1991 sau 1992

Cum ții în viață o uzină – dovada că siderurgia la Reșița încă e viabilă

„Deci nu, oamenii n-au acceptat ideea că Reșița se taie și uite, combinatul a funcționat. Au dovedit cu eforturi serioase că e în continuare viabil.”

Radu Cristian (director la CSR în perioada tranziției)

În 2001 s-a finalizat retragerea americanilor și s-a reluat activitatea la combinat. A venit o echipă nouă locală care a repornit oțelăria, laminorul, bloomingul. Dar și ei a trebuit să facă compromisuri încât să dovedească potențialul de continuare al industriei și să atragă investitori.

„Furnalul a rămas închis, s-a oprit și cocseria. În vremurile alea s-a folosit foarte mult fierul vechi existent în combinat pe care l-am taiat si l-am valorificat, l-am topit și am făcut oțel. Hidrocentralele au mers și din energia electrică pe care am făcut-o pe timpul cât combinatul n-a funcționat, am adus atunci niște bani serioși în bugetul combinatului. Eu eram reprezentatul CSR-ului și interesul meu principal tot timpul a fost să încerc să țin în viață combinatul. Asta era ideea.”

Radu Cristian

Modernizarea și restrângerea activității uzinei din anii 2000

Uzina siderurgică a ajuns ulterior în proprietatea Artrom Steel Tubes S.A. și astfel s-au facut investiții de modernizare a oțelăriei electrice și altor procese tehnologice. S-a eliminat turnarea oțelului în lingouri precum și laminarea lingourilor (fapt ce a condus la închiderea lamoniorului LDS) și s-a trecut la turnarea continuă rezultând în țagle, ca produs metalurgic intermediar.

Țaglele de oțel produs la Reșița sunt transportate către uzinele Artrom Steel Tubes din Slatina unde sunt lamintate în țevi fără sudură, utilizate într-o gamă variată de aplicații industriale precum: cilindri hidraulici, țevi de precizie pentru industria auto, echipamente chimice si petrochimice, conducte pentru gaz și apa utilizate in constructii si transport, cazane și schimbătoare de caldură și altele.

De la modernizarea oțelăriei în 2009 când a fost introdus un cuptor electric cu arc ( EAF - Electric Arc Furnace) pentru topirea fierului vechi, la Reșița s-au produs peste 4 milioane de tone de oțel lichid, uzina înregistrând o producție maximă anuală de 336.500 tone.

Țaglă de oțel produsă în secția de turnare continuă la Reșița, încălzită la peste 1200 grade Celsius, intrată în pe banda de laminare la uzina Artrom Steel Tubes din Slatina | Sursă: Artrom Steel Tubes S.A.

Diferite stadii ale procesului de laminare la cald, în care țaglele se transformă în țevi | Sursă: Artrom Steel Tubes S.A.

Produse finite realizate în uzinele Artrom Steel Tubes din Slatina utilizând oțel produs la Reșița – cilindri hidraulici și țevi de precizie pentru industria auto | Sursă: Artrom Steel Tubes S.A.