Povestea lui Dumitru Gropșan, prim-maistru la furnal, spusă de fiica sa, Mariana Chirilovici:

„Tata a ajuns la Reșița prin ’30 și a început să lucreze la furnal, unde i-a plăcut foarte mult. A învățat meserie ca ucenic, prin practică la locul de muncă. Devenea apoi și ca o tradiție de familie. Dacă un muncitor avea un băiat în familie, ajungeau să lucreze la aceeași secție. Ce făcea tatăl, făcea și el. Așa s-au creat profesioniști adevărați. Tata a învățat meserie de la Obradovici, prim-maistru la furnal, care l-a luat sub aripa lui și i-a arătat tot ce știa.

Ca prim-maistru la furnale, coordona lucrările și tot ce se întâmpla în procesul de producere a fontei. Țin minte că, la un moment dat, lucra zi și noapte la furnal ca să termine tot ce aveau în producție; dormea acolo pe un pat și mama se ducea cu sufertașul să-i ducă de mâncare. Tata avea muncă nenormată – venea acasă, dar dacă se întâmpla ceva la furnal, îl sunau și el trebuia să se ducă înapoi. Mi-amintesc că odată a venit de la lucru, era foarte obosit și târziu deja și a sunat telefonul. Sora mea, mai mică decât mine, s-a uitat la tata, care știa că probabil o să-l cheme iarăși la muncă, și i-a zis: „Tata, spune că nu ești aici!”

„Țin minte că tata avea o geantă și, când își mai lua la lucru ceva slănină, pentru că lucrau la furnal își făceau pe grătar tot și de fiecare dată aducea și acasă. Ne jucam pe stradă, noi, copiii, și când îl vedeam pe tata că vine fugeam! El ne prindea pe amândouă, pe mine și sora mai mică, ne ridica în brațe și noi îl întrebam cu ochii pe geantă: „Tata, ce ai adus?” Și ne scotea din geantă ce făcuseră ei la furnal, niște bucățele de carne.

M-a dus și pe mine să văd furnalul, cred că aveam cam 10-12 ani. Mi-amintesc că era chiar momentul că făceau șarja și nu puteai să stai în apropiere. Dar am imaginea cu ea curgând și mulți oameni în jur care lucrau. Mă uitam la bocancii lor cu talpă de lemn; era periculos altfel, că riscau să se topească.”

Munca la furnal | Sursă: Ioan Mato, perioada CSR 1962-1990