Reșița a avut de dintotdeauna o relație cu totul specială cu natura din împrejurimile sale. Tot ceea ce înseamnă Reșița din ziua de astăzi a fost construit în mod fundamental pe exploatarea resurselor naturale din zonă: minereuri, piatră, cărbune, lemn, apă.

Furnalele de la începutul industriei din zonă s-au mutat în sec XVIII de la Bocșa, mai sus pe râu, la Reșița, pentru a profita de pădurile bogate de pe dealurile din jurul localității. Toate dealurile din jurul Reșiței, ce acum se revarsă cu pădure spre oraș, au fost în trecut complet defrișate, lemnul fiind transformat în cocs industrial.

Ceea ce vedem în jurul Reșiței este rezultatul unui proces de renaturare graduală, susținută de campanii de împădurire desfășurate în anii ‘70-’80. Astăzi, aceste păduri tinere reprezintă probabil cel mai mare atu al calității vieții orașului: abundența și proximitatea naturii sălbatice.

Repetiții pentru serbare pe stadionul municipal. În spate se observă Dealul Golului aproape lipsit de vegetație, stâlpii de susținere ai funicularului și stația unghiulară înainte de intrarea pe pod. Datare începutul anilor ‘60. | Sursă foto: Arhiva Palatului Copiilor Reșița

Potecă pe același versant al Dealului Golului, în prezent acaparat de vegetație. |Sursă foto: Marina Batog

Funicularul, ca funcțiune de bază, reprezintă același sistem industrial axat pe exploatarea resurselor naturale. Iar tranziția lui, dintr-un sistem extractiv pentru materii prime industriale, către un ax de circulație pentru pietoni, exprimă la nivel simbolic tranziția reșițenilor de la montaniști la montaniarzi: valorizarea naturii nu atât pentru resursele extrase, ci pentru contribuția sa la calitatea vieții, a ambientului urban, a rezilienței în fața schimbărilor climatice.

Privire din depărtare asupra funicularului și a dealurilor pe care le unește | Sursă foto: Petre Dalea