Sistemul hidroenergetic asigura aprovizionarea orașului și industriei cu energie din cele trei centrale Grebla (din 1904), Breazova (din 1917) și Crăinicel (din 1954). În 1996 s-a construit și centrala Crăinicel II.
Consumul energetic unui oraș nu este constant în timpul zilei cum explică inginierul Ioan Cornel Chira:
"Noaptea se consumă mai puțin. Ziua sunt două vârfuri. Vârful de dimineață, când toată lumea se scoală, se bărbărește, lumina, cafeaua, dăi. Atunci e vârful de dimineață. Pe urmă merg la birou, acolo e lumina zilei, se stinge lumina, copiii la școală, consumul scade. Și pe urmă vin iar acasă, obosesc de la lucru, să facă baie, pornesc boiler-ul, televizorul, radio, tot ce au în casă pornesc, dăi, dăi, dăi. Se face vârful de seară.
Vârfurile astea trebuie compensate cumva. Pentru asta există așa zise centrale dirijor. Hidro are intervenția cea mai rapidă. Dai drum mai mult la apă sau mai puțin. La termo, până când încălzește aburul, în cazan, până când se învârte turbina, are timp de reacție foarte lung. De-aia hidro se bagă la orele de vârf și termocentralele merg constant.
Atât de deștepți au fost băieții care au făcut aceste canale, că la Grebla mai au făcut încă un canal compensator. (...) Deci treceți un pod din Minda, ieșiți, e conductă deasupra, ieșiți din Reșița (...) și în dreapta e o potecă care urcă sus, la Ranchina. Ei, acolo se adună apa pentru orele de vârf, la Grebla."
(Ioan Cornel Chira)
Imagine: Ing. și ing. Ioan Radoslav la Văliug.
-
Sistemul complex era supravegheat de ingineri. Cum povestește Chira, mai existau situații critice în care inginerii trebuiau să găsească soluții creative pentru a asigura funcționarea sistemului.
„Într-o seară primesc telefon că e inundație și că e furtuna mare pe munte. M-am dus la dispeceri, am căutat să iau legătura cu colegul. Mi-a răspuns nevasta, a spus că el nu era acolo, era pe baraj.
Păi zic ce face acolo? Păi domnul inginer s-a ridicat apa și a crescut nivelul și deversează. Bun, și care-i baiul? Păi s-au adunat lemne acolo. În sfârșit a venit el. Zic, păi ce faci măi? Păi e plin de lemne, domnul șef, acolo. (...) Era mai întreprinzător așa, era maestrul la tot ce era asta.
Măi și nu mai răspunde la telefon. Iar sun, nu răspunde nimeni. Am stat în sfârșit, după aproape o oră, mi-a răspuns la telefon și că am rezolvat-o șeful. Ce ai făcut atât? Păi m-am legat cu o sfoară și m-am băgat și am dirijat cu cangea lemnul pe deversor și-a căzut lemnul pe deversor și nu se mai ridică apa și merge pe deversor. Bun, după spaima aia, tot a revenit normal.”
(Ioan Cornel Chira)
