„Castelul de apă oferă o priveliște panoramică minunată asupra orașului și a ținutului înconjurător, inclusiv Valea Bârzavei.

În mod regretabil, după al Doilea Război Mondial accesul a fost interzis de teama „sabotorilor“, a „spionilor“ și „dușmanilor de clasă”.”

(Kulhanek 2011: 79)

Sistemul hidroenergetic a fost păzit de armată pentru mulți ani prevenind accesul la centrale și canale. Povestea inginerului Dorin Pavel ilustrează că și cei care lucrau la sistem nu puteau intra fărâ a fi controlați de armată.

„În Munții Semenic erau partizani care luptau împotriva guvernului comunist. Comuniștii au construit la Crăinicel centrala, deci anii 51-52, mă rog. Și dă să intre Dorin Pavel în centrală și un soldat din acela de la securitate.

- Stai, stai că trag.

- Bine, trage.

- Unde mergeți?

- Păi, înăuntru, am de lucru.

- Nu, nu-i voie, nu știu ce soldatul de acolo
.
- Și Dorin Pavel îi zice, bine, atunci pune tu, pornește tu grupurile. Pornește, eu plec.

Și a venit ofițerul care l-a cunoscut și zice, băi, ce faci? Poftiți, domn' profesor. Așa a intrat.“

(Ioan Cornel Chira)

Imagine: Prima apă reținută în Barajul Gozna, 25 mai 1951.

-

„Păi mult timp au fost și ținute la secret, pe vremea regimului comunist, nu era voie. Înțelegeți?

Să nu vină sabotori, să nu vină... Să arunce în aer barajele, să nu știu ce... Era pază strictă acolo și nu se putea... Câțiva ani după revoluție s-a putut merge pe acolo, pe urmă cred că iar nu se mai poate.”

(Mircea Rusnac)

În ziua de azi, accesul la digul barajului Gozna este din nou interzis. Cu toate acestea, restul sistemului canalelor din pădurile între Văliug și Reșița se poate vizita. Este un patrimoniu industrial care funcționează până azi și care ne poate arăta istoria industriei reșițene și creativitatea inginerilor care au dezvoltat tehnologia pentru a asigura aprovizionarea orașului și industriei cu energie.

-

Imagine copertă: Carte poștală ilustrând stăvilarul pe Ranchina la Reșița. Fotograf neidentificat.