Industria de-a lungul Bârzavei s-a extins în secolul XVIII. După ce s-a folosit tot lemnul de pe versanții din proximitatea uzinelor, s-au început defrișările în Munții Semenicului. Deoarece distanța între pădurile în exploatare și industria din vale era destul de mare, a fost nevoie de sisteme de transport din ce în ce mai elaborate. Întâi, lemnele s-au transportat cu căruțe cu cai, ceea ce era destul de complicat și lent. Un inginer silvic a avut ideea de a construi canale prin care s-ar fi putut coborî lemnele.

Din 1865 s-a construit primul baraj puțin mai sus de Văliug. Lemnele, tăiate și porționate, se depuneau pe malurile Bârzavei și, când se adunau destule lemne, se deschidea barajul.

"De două, trei ori pe an, nu știu când, se anunța dinainte:

Vedeți că în ziua cutare, la ora cutare, vine apă mare. Să se ferească lumea, să-și țină copiii acasă, să-și țină animalele, să nu lasă rațe, gâște pe apă și așa mai departe.

Mergeau toboșari din aceea prin sate și anunțau că mâine la ora 9 deschidem barajul.

Deci deschideau odată brusc și pleca un șuvoi mare care ridica lemnele. Și erau muncitori care umblau pe ambele maluri, supravegheau. Că poate apa nu lua chiar toate lemnele, dar ei aveau niște țepușe metalice cu care împingeau buștenii să-i ia apa, știți? Și până la urmă se duceau toți. Cam șase ore jumate făceau de acolo până la Reșița.”

(Mircea Rusnac, autorul blogului Istoricul Banatului)

Imagine: O instalație de pregătire a cărbunilor de lemn

-

Pe lângă Barzava s-au construit diferite canale. Pe trei jgheaburi paralele coborau lemnele de pe deal. Oameni trebuiau să aibă grijă să nu se întâmple accidente.

„Lemnele părăseau toboganul cu asemenea viteză, încât erau aruncate în boltă până la treizeci de metri și formau grămezi, care creșteau rapid. Era un spectacol impresionant, pe care noi copii, prin anii 1950, îl urmăream deseori de pe șoseaua de vis-a-vis.”

(Kulhanek 2011: 74)

Sistemul utiliza în mod inteligent energia pozițională a înălțimii pentru a sorta buștenii pentru diferiți utilizatori.

„Și când veneau toți buștenii ăștia, la un moment dat se făcea o grămadă foarte mare, atunci se închidea primul jgheab, îl deschideau pe următorul și dădeau drumul pe acolo și tot așa. Și de aici își lua distileria lemnul și depozitul pentru populații.

Depozitul ăsta avea două niveluri. Depozitul pentru populație. Lemnele erau depuse buștenii la nivelul de sus. Și omul când venea să-și cumpere, venea cu căruța, că nu erau atunci alte mijloace de transport. Plătea cantitatea cât avea nevoie și atunci intra cu căruța la nivelul de jos. Se deschidea ceva acolo și buștenii dădeau în căruță, de la nivelul de sus, știți? Deci așa era gândit sistemul pe atunci.”

(Mircea Rusnac, autorul blogului Istoricul Banatului)