Restructurarea economică ce a dus la închiderea sau reducerea activității multor mari uzine nu a fost un fenomen ce a afectat doar România ci și întreg spațiul post-socialist. Ne-am propus să descoperim cum au tratat alte state din Europa Centrală și de Est transformarea aceasta fundamentală a industriilor grele și moștenirea siturilor dezafectate având istorii de sute de ani.

Astfel, la final de iunie am fost într-o vizită de studiu în regiunea Moravia - Silesia ce se exinde în partea de nord-est a Cehiei, până peste graniță în Polonia. Am descoperit aici procesul de transformare a două situri industriale axate pe siderurgie și minerit - complexul Dolni Vitkovice (abreviat pe mai departe DOV) din orașul Ostrava, Republica Cehă, și Mina Istorică Ignacy din orașul Rybnik, peste graniță în Polonia.

DOV

În Ostrava, oraș cam de mărimea Timișoarei, am descoperit situri industriale de sute de hectare, o parte încă utilizate și o parte dezafectate. Acestora li se adaugă zeci de puțuri de mină situate de jur împrejurul orașului. Complexul DOV, deși uriaș atunci când îl iei la pas ca vizitator, e un petic minuscul în această pânză de situri industriale.

DOV este construit pe situl industrial minier și de producție de oțel Dolní Vitkovice înființat în 1835. O bună parte din instalațiile folosite în procesul de producție au fost abandonate în anii '90, iar un proces complex de regenerare urbană și conversie funcțională a început în 2011. Cu sprijinul fondurilor UE, naționale și locale, situl a fost transformat într-un ansamblu cu funcțiuni educaționale, socio-cultural și recreative care primește mai mult de 1,5 milioane de vizitatori anual.

Unul dintre cele trei furnale ce-au supraviețuit demolărilor a fost transformat într-un turn de belvedere - foto alăturat. Celelalte două au fost securizate și prezervate ca atare, alături de Mina Hublina, din imediata proximitate. Rezevorul de gaz a fost restaurat și convertit în aulă de evenimente, cu spații expoziționale și cafenea la parter. Iar una dintre halele industriale din vecinătate adăpostește un muzeu de știință și tehnică pentru copii, ce explică inclusiv diferite procese industriale, spre ex. funcționarea furnalului sau genererea energiei necesare întregului proces industrial etc.

Mina Istorică Ignacy

Mina Ignacy este una dintre cele mai vechi mine de cărbune din Silezia Superioară, sud-vestul Poloniei, fiind în activitate între 1792 și 1995. Procesul de restaurare și conversie funcțională a complexului minier a început în 2015, cu sprijinul unor finanțări europene și guvernamentale. Mina a fost deschisă publicului în urmă cu 3 ani - două dintre puțuri se pot vizita ca spații muzeale, o atracție inedită fiind mașina de extracție cu abur pentru ridicarea coliviilor din puțul de mină ce a fost readusă în stadiu de funcționare prin truda unor foști mineri. Vizitatorii pot urca în turnul de apă, pentru un punct de belvedere asupra întregului complex și împrejurimilor. Curtea complexului este transformată în un parc pentru rezidenții zonei și vizitatori, iar două clădiri conexe sunt transformate în centru educațional pentru copii și spațiu de evenimente pentru comunitate. În 2024, Mina Istorică Ignacy a primit prestigiosul premiu Europa Nostra pentru Conservare și Reutilizare Adaptivă.

Cu ce gânduri am rămas?

• Procesele acestea de prezervare și transformare a patrimoniului industrial sunt de cele mai multe ori înrădăcinate în pasiunea și determinarea câtorva oameni care coalizează și mobilizează sprijin și resurse. În niciuna dintre aceste cazuri nu a fost statul cel care a inițiat sau condus aceste procese, cât un mix de implicare din partea unor grupuri de cetățeni/foști angajați, arhitecți/alți specialiști și reprezentanți ai uzinelor ce au deținut sau încă dețin aceste active. Implicarea autorităților a fost, da, esențială însă pentru a susține procesul a la long, mediind acces la finanțare și preluând în gestiune unele astfel de situri.

• Un orizont de timp de 10 - 15 ani e chiar minimul necesar pentru a pune pe roate astfel de procese de prezervare și conversie funcțională. Iar treaba nu se termină niciodată - a te îngriji de astfel de ansambluri pe termen lung presupune strategii de sustenabilitate bine gândite și noi forme de organizare a gestiunii: o entitate non-profit în cazul DOV și o structură a primăriei, în cazul Minei Ignacy.

• Nu poți să nu rămâi împresionat de scara și povestea acestor ansambluri industriale. A prezerva măcar o fărmă din acestea devine o formă de vindecare a rănii pierderii și de celebrare a generații și generații de siderurgiști și mineri care au contribuit nu doar la dezvoltarea zonei ci și a țării.

Cele două situri industriale sunt descrise mai în detaliu ca studii de caz în broșura „Ecologizarea siturilor contaminate și reconversia imobilelor industriale" elaborată de MKBT și Bankwatch in aprilie 2025 pe care o puteți accesa apăsând aici.

Am fost în această vizită alături de reprezentanți ai Primariei Reșița și Primăriei Anina, ai Agenției de Dezvoltare Locală Reșița și Agenției de Dezvoltare Regională Vest, ai Institutului Național al Patrimoniului și Ordinul Arhitecților Timiș, precum reprezentanți ai societății civile: MKBT, Fundația Comunitară Banatul Montan, Atelierul Non-Formal de Planificare Spațială și Muzeul Cineastului Amator.

Mai multe fotografii din această vizită de studiu sunt disponibile în articolul din secțiunea Noutăți, pe platforma www.muzeulvirtualresita.ro.

---

Vizita de studiu face parte din proiectul „Strângem rândurile în jurul ultimului furnal”, co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Naţional și Primăria Municipiului Reșița.