Am promis în 2024, după ediția pilot a Street Delivery și UrbanEye Film Festival la Reșița, dedicată Fantasticului Funicular, că ne vom regăsi tot în jurul unui „F”. Și exact asta am făcut: am strâns rândurile în jurul ultimului furnal din Reșița.

Furnalul nr. 2 se află printre cele mai impunătoare și remarcabile construcții de patrimoniu industrial din Banatul Montan; nu doar pentru că este unul dintre ultimele furnale păstrate în țară, supraviețuitor în urma demolărilor și „valorificărilor” de fier vechi, ci și pentru că este monument istoric de patrimoniu de clasa A. Toate sunt lucruri rezultate în urma eforturilor ultimei generații de angajați ai combinatului, ale unor oameni pasionați de patrimoniu industrial și ale unor persoane poziționate în instituții cheie.

E important însă de spus că, așa cum aproape orice rest istoric poate fi contestat—și e firesc să fie așa—la fel și furnalul, „pentru unii reșițeni, nu este decât o relicvă care pare să aparțină definitiv trecutului.” (Ana Schlupp, dir. exec. FCBM) Nimic neobișnuit; dincolo de a fi adus glorie orașului și țării, industria a însemnat mereu și un cost mare pentru sănătatea oamenilor și a resurselor naturale, iar pentru unii, trecutul poate foarte bine să rămână un capitol închis.

Așadar, cum ne putem gândi la viitorul furnalului? Ce se întâmplă cu privirile și pozițiile contrastante și cum se întrepătrund ele în dezvoltarea Reșiței? Ce are sens în viitor și la ce se poate renunța? Până unde merge nevoia unei comunități și a unui oraș de a prezerva un furnal ca obiectiv de patrimoniu protejat de lege? Cât e nevoie reală și cât e idealizare și mistificare? Cât ține de ambiția pasionaților de arhitectură industrială? Pot ele, oare, coexista?

Sunt întrebări legitime și omenești, care nu țin doar de regenerare urbană, și care poate nu-și vor găsi vreodată un răspuns agreat de toată lumea. Sunt întrebări pentru care merită să trezim furnalul, chiar dacă doar pentru un weekend, ca să vedem ce are acest loc de spus și ce au oamenii care l-au cunoscut de povestit. Am creat, astfel, cadrul pentru un exercițiu colectiv de reflecție, dezbatere, cunoaștere a istoriei furnalului și explorare a potențialului său de patrimoniu pentru comunitate și oraș, în împletire cu activitatea curentă a sitului industrial pe care se situează. Am propus formate variate de activare comunitară și dialog între două mari categorii de specialiști: locuitorii orașului—adevărații săi povestitori—și profesioniștii în arhitectură și regenerare urbană.

Am deschis evenimentul cu o conferință de presă și o masă rotundă, la care au participat diverși actori interesați de soarta furnalului, printre care și reprezentanți de la primărie, consiliului județean, Artrom Steel Tubes, Institutul Național al Patrimoniului, Ordinul Arhitecților și Direcția Județeană de Cultură, arhitecți și specialiști în patrimoniu. Am discutat ce se poate face concret, cum poate fi furnalul relevant pentru comunitate și cum poate contribui fiecare dintre cei prezenți. E clar că trebuie să ne înarmăm cu multă răbdare. Am văzut asta și în cazul funicularului, despre a cărui conversie se discută de peste 10 ani, dar și din experiențele altor țări vizitate în programul nostru.

Am continuat cu „Porți deschise la furnal”, un eveniment inedit, în premieră pentru comunitatea reșițeană și pentru vizitatori—cuptorul electric și turnarea continuă au fost aproape la fel de impresionante precum poveștile angajaților și ale reșițenilor care cunosc bine viețile prin care a trecut furnalul (și care pe vremuri se îmbăiau în turnul de răcire a apei). Mulțumim companiei Artrom Steel pentru deschidere, disponibilitate și generozitatea de a fi împărtășit din activitatea sa și „secretele” furnalului.

Prima seară a debutat cu un „spectacol de foc”, realizat de Grupul de Istorii Orale. A fost o seară interdisciplinară dedicată comunității și istoriei locale, care a combinat povești ale muncitorilor uzinei cu poezie industrială ad-hoc, teatru și lectură performativă, realizată în colaborare cu foști furnaliști, urmași ai furnaliștilor, artiști locali și actori de la Teatrul de Vest.

Sâmbătă dimineața am luat vatra istorică a furnalelor la pas, împreună cu Maja Bâldea și Andrei Bălbărău (cu completări prețioase de la Andrei Szabo, de la Euroland Banat) pentru a înțelege cum furnalele și viața orașului s-au influențat mereu unele pe altele, creând un țesut socio-cultural unic și complex.

Intervențiile din spațiul public s-au desfășurat întreaga săptămână, mai intens în weekendul 1–3 august, animând nu doar zona furnalului, ci și Centrul Cultural Școala Pittner, o clădire de patrimoniu revitalizată și deschisă recent. Nu întâmplător s-a desfășurat tot evenimentul în apropierea școlii—un spațiu care istoric deservește toate categoriile de populație, iar școala Pittner chiar are o istorie deosebită de deschidere față de comunitatea dimprejur (mai multe, aici https://scoalapittner.ro/istoric/)

Evenimentul, co-organizat alături de Fundația Comunitară Banatul Montan, a fost completat de standuri și intervenții comunitare realizate de parteneri precum Centrul de Voluntariat și Nevo Parudimos, Fundația 9 și cadre didactice parte din programul Științescu Banatul Montan. Alți voluntari reșițeni s-au mobilizat și au fost prezenți cu ateliere de reparat biciclete, turneu de șah, pictură participativă (tabloul colectiv a fost un mare succes!) și artă fotografică. Masa comunitară, realizată împreună cu voluntari din Reșița, Fundația9 și Marii Mici Uzoni a fost un prilej grozav de a sta la masă cu vecinii de pe strada Furnalelor și din cartier, dar nu numai, în miros de grătar și pe fundal de voie bună și zumzet de vecinătate. A fost un eveniment cu un format viu, unde întâlnirea și dialogul se întâmplă firesc, fără un scop sau o temă anume.

Dezbaterile publice au adus împreună arhitecți și membri ai comunității implicați în clasarea sau salvarea furnalului, făcând discuția despre furnal accesibilă, deschisă, așa cum e firesc. În paralel s-au desfășurat două inițiative importante: o expoziție de fotografie care a integrat atât memorii colectate de Grupul de Istorii Orale, cât și studiul istoric arhitectural al furnalului, realizat de arh. Gabriela Domokos-Pașcu și arh. Maja Bâldea. Fotografiile de arhivă au fost culese din colecțiile unor fotografi remarcabili ai industriei reșițene, precum Ioan Mato și Aurel Săndulescu (digitalizate și interpretate de Muzeul Cineastului Amator) sau din serii recente, realizate de Alexandru Todirică și Xplorate Group.

Puteți vedea expoziția în întregime pe site-ul muzeulvirtualresita.ro, AICI.

Cu o săptămână înainte de eveniment, a început școala de vară dearhitectură organizată de MKBT alături de Atelierul Non-Formal dePlanificare Spațială, unde studenți și practicieni au lucrat cu hărți,machete și scanări 3D, ghidați, printre altele de marile întrebăride mai sus. Sub îndrumarea unui colectiv* interdisciplinar despecialiști în arhitectură, urbanism, design, antropologie, dezvoltarelocală și comunitară, participanții au incercat răspunsuri sub formaunor scenarii de conversie funcțională pentru furnal, la mai multe scăride intervenție: 1) scara macro, la nivelul orașului (furnalul înrelație cu contextul urban), 2) scara intermediară (furnalul în relațiecu incinta industrială), 3) scara micro, la nivelului obiectului dearhitectură (furnalul în raport cu nevoile și așteptările comunității încontext contemporan). Scenariile de revitalizare propuse arată cât decreativă și curajoasă poate fi munca cu patrimoniul industrial șideschid, de-acum încolo, noi posibile vieți pentru furnal (vom reveniseparat cu documentarea acestor scenarii). Si ca să nu lăsăm deoparte șialți intervenționiști, veți vedea printre fotografii și ideile copiilor cu privire la cum ar putea arăta noua viață a furnalui.

Festivalul de Film UrbanEye a completat paleta de formate și intervenții cu proiecții de film documentar dedicat patrimoniului și transformărilor urbane, ateliere participative pentru copii și tinerii (cu De-a Arhitectura), spectacol realizat împreună cu copiii (cu pianista Adriana Toacsen), amenajare participativă: consultare cu comunitatea pe variante de amenajare a punctului de belvedere spre furnal din zona Rânduri 1.

Și toate acestea au fost savurate și citite pe îndelete de cei prezenți, în prima ediție a ziarului „Oraș, oameni și industrie,” pe care îl vom continua în edițiile următoare.

Ce se întâmplă mai departe?

Poate că, odată ce au dispărut arhitecții, standurile, turiștii de pe strada Furnalelor, așteptarea va fi ca furnalul să se întoarcă la somnul său adânc. Noi credem însă că efervescența creată pe strada Furnalelor nu va fi prea ușor de uitat; scenariile participanților la școala de vară nu pot rămâne fără ecou. Cu siguranță vor exista oameni care se vor întreba: oare ce-o să se întâmple cu furnalul de acum încolo? În timp ce noi ne pregătim cu planuri pentru parcurgerea pașilor următori, sperăm ca acestă simplă întrebare să țină măcar focul curiozității nestins.

Mai multe fotografii sunt de găsit în albumul de pe pagina noastră de facebook.

Fotografiile profesioniste au fost realizate cu multă răbdare și atenție de Mihai Butănescu. Restul fotografiilor au fost realizate amatoricește de colegii organizatori. 🙂

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

„Trezim Furnalu!l” a fost un eveniment organizat de Asociația Make Better și Asociația Arta în Dialog, alături de partenerii Muzeul Cineastului Amator, Fundația Comunitară Banatul Montan, Centrul Cultural Școala Pittner, Atelierul Non-Formal de Planificare Spațială, Asociația LittleImpro, Asociația Encore, Asociația De-a Arhitectura, Dash Film SRL, Fundația9, Nevo Parudimos, cu sprijinul Primăriei Reșița și al Artrom Steel Tubes. Partenerii media ai evenimentului sunt TVR Timișoara, Banat Media, Radio România Timișoara, Radio Resița, Scena 9, Zeppelin, IQads, RFI România.

Proiectul „Strângem rândurile în jurul ultimului furnal.” este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Primăria Reșița, și organizat sub umbrela Reșița 250 Lab–laboratorul de inovare urbană inițiat în 2023 de MKBT, care acționează drept catalizator al unui ecosistem de co-creare, testare și implementare de acțiuni de regenerare urbană în Reșița.

Festivalul de Film UrbanEye 2025–a doua ediție din Reșita este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Ordinul Arhitecților din România, prin timbrul de arhitectură, și Primăria Reșița.

***

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.